“Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”.Conceptul de dezvoltare durabila a luat nastere acum 30 de ani, ca raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Practic, Conferinta privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune pericol viitorul Planetei. Cativa ani mai tarziu, in 1983, isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. In 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara Planeta. In 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobal, in cadrul Raportului WCED de la Brundtland a fost formulata cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile: “Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut abia dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992, cunoscuta sub numele de “Summit-ul Pamantului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor conventii referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrisarilor masive. Tot atunci a fost elaborata si Agenda 21 - planul de sustinere a dezvoltarii durabile.Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in 2002.In 2005 Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabila, proces care a cuprins mai multe etape: - in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si critica la adresa progresului inregistrat din 2001 si a evidentiat o serie de viitoare directii de urmat. Au fost evidentiate o serie de directii de dezvoltare non-durabila care au avut efecte negative: schimbarea climatica, amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale si afectarea biodiversitatii; - in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat o declaratie privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda reinnoita de la Lisabona este o componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile; - pe 13 decembrie 2005, dupa consultarea cu mai multe institutii si persoane implicate, Comisia a prezentat o propunere de reviziuire. Se punea accent pe 6 prioritati: schimbarea climatica, sanatate, excluziune sociala, transport, resurse naturale si saracie si erau identificate caile care trebuie urmate pentru a solutiona aceste probleme. - in iunie 2006 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana extinsa, bazata pe strategia de la Goetheborg si rezultat al procesului inceput inca din 2004.Strategia de dezvoltare durabila a Uniunii Europene intampina mai multe provocari. Unele dintre aceste provocari sunt foarte asemanatoare cu problemele intalnite de o alta strategie a Uniunii, agenda de la Lisabona. Cu toate ca UE a stabilit ca dezvoltarea durabila este principiul atotcuprinzator al tuturor politicilor europene, in realitate problema competitivitatii economice a ajuns sa domine agenda politica.Cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona (competitivitate economica, incluziune sociala si protejarea mediului inconjurator) au fost comparati cu trei copii, dintre care unul – competitivitatea economica – are nevoie de mai multa atentie.